Ecaterina Andronescu vrea trei probe de bac si eliminarea tezelor unice
Ministerul Educatiei vrea sa renunte la tezele cu subiect unic, daca pana la 31 august "analizele" vor arata ca ele nu sunt relevante.
Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat, intr-un interviu acordat ziarului Gandul, ca este posibil ca bacalaureatul viitor sa se sustina doar la trei discipline, dar si ca nu-l judeca pe Marian Vanghelie, care a promovat-o in campania electorala, ba, dimpotriva, ii apreciaza progresele in exprimarea corecta in limba romana.
Ecaterina Andronescu sustine ca nu regreta ca a acceptat al doilea mandat la carmele Ministerului Educatiei, desi recunoaste ca se simte linsata mediatic, iar evenimentele petrecute la teza unica s-au rasfrant asupra sa.
Desi a sustinut de mai multe ori ca, daca reprezentantii din Educatie nu vor primi banii doriti, isi va da demisia, ministrul pare a nu mai vrea sa renunte la pozitia sa.
"Va spun foarte clar nu ma agat de nici un scaun si o spun cat se poate de raspicat. In acelasi timp, este datoria mea, daca am venit aici, in ideea de a face ceva pentru sistemul de invatamant, sa vad daca nu exista si surse alternative de finantare", a adaugat ministrul Educatiei.
Totodata, Andronescu are ambitii mari in ceea ce priveste reformele in Educatie, printre care eliminarea tezelor unice si mai putine materii la Bacalaureat, cel mai probabil trei. "Eu, personal sunt pentru eliminarea lor. Si, in ceea ce priveste evaluarea sunt adepta evaluarii continue, pe ceea ce face profesorul in fiecare ora, la clasa."
Cea mai mare dezamgire a sa, in calitate de ministru, este faptul ca a fost nevoita sa renunte la liceele pedagogice.
"Anul acesta am repus clasele de educatoare pentru ca avem un deficit de educatoare in sistem. Personal, ma gandesc, dar as vrea sa rezulte si din urma unei dezbateri cu cei care au mai multa expertiza in domeniu decat mine, dar mi-ar surade ideea ca cei care doresc sa faca o cariera didactica sa treaca mai intai printr-un liceu pedagogic", a adaugat Andronescu.
Cat despre colegii sai de partid, Andronescu spune ca apreciaza evolutia lui Mircea Geoana, de la functia de ambasador pana la cea de ministru de externe si crede in sansele acestuia, iar referitor la Marian Vanghelie spune ca s-a obisnuit sa ia oamenii asa cum sunt, cu bunele si cu relele lor, sa incerce sa vada partea buna a lucrurilor si cu acea parte sa incerce sa comunice.
Sursa:
www.romanialibera.ro